Am atins maximul ca și fotograf în club de noapte

Aseară, pe la ora 21:00, a sunat un telefon la care, sincer să fiu, chiar nu mă așteptam. Cine credeți că era ? Paul Cătunescu, fotograful din Club Athos, spunându-mi că dacă vreau să fac poze în club. Care credeți că a fost răspunsul ? Da ! Clar ! … și am fost. Și a

HCM Baia Mare, aproape de primul trofeu din istorie

În această după-masă, cu începere de la ora 17:00, Digisport 3 va transmite finala Cupei României la handbal feminin, unde se vor duela pentru marele trofeu HCM Baia Mare și Corona Brașov. Dacă băimărencele au confirmat așteptările și s-au calificat în finală, trecând în sferturi de HCM Roman, iar în semifinale de CSM București, nu

E ok piesa, dar e interpretată greșit

În ultimele zile, presa din România a fost umplută de diverse păreri, pro și contra lui Cezar, cel care a interpretat “It’s my life” la Eurovision, acolo unde a reprezentat România. Mulți au spus că “e pe invers”, că e femeie, dar a primit și cuvinte de laudă, majoritatea fiind de la străini. Părerea mea

FCMU și FCM, o singură echipă din vară ?

FC Maramures Universitar Baia Mare si-a schimbat ieri conducerea. Astfel, noul presedinte al clubului este Cristi Span, in timp ce Dan Hotico a devenit vicepresedinte. De asemenea, in conducerea FCMU a fost cooptat Liviu Bala, din postura de membru in Consiliul de Administratie. de aici Se pare că, Hotico a găsit cineva care să apese

Cea mai frumoasă piesă de teatru la care am asistat

Ieri, cu începere de la ora 18:00, am asistat la Teatrul Municipal din Baia Mare la încă o piesă de teatru marca Trupa Masca. De data aceasta, trupa de teatru din liceul meu a jucat piesa intitulată “Bădăranii”, de Carlo Goldoni. Pe lângă “Butoiul cu praf și pulbere” , cred că piesa jucată de ieri,

Suporterul băimărean nu știe ce este fair-playul în rugby

Ieri, la meciul dintre CSM Știința – RCMUV Timișoara, încheiat la egalitate, scor 18-18, au existat mai multe răbufniri nervoase ale spectatorilor băimăreni, datorate unui arbitraj defectuos, dar și în urma unor manifestări nesportive ale rugbyștilor timișoreni. Nu este pentru prima dată când o spun: suporterii băimăreni nu știu ce este fair-playul în rugby, care

Tu, blogger profesionist, cât de bun ești la SEO ?

Probabil, de aici pornește viața fiecărui blogger, lucru fără de care un blog nu trăiește. Dacă nu ai SEO bun, atunci ești ca și cum ai merge la luptă fără armă. Ce este defapt SEO ? SEO este Search Engines Optimisation, iar tradus “mot a mot” înseamnă Optimizare pentru motoarele de căutare, adică, acest lucru

Campioanele noastre, ale băimărenilor …

Mihaela Smedescu, Flavia Matei, Claudia Cetățeanu, Mădălina Pușcaș, Aneta Pîrvuț, Andrada Maior-Pașca, Laura Oltean, Melinda Geiger, Eliza Buceschi, Oana Bondar, Lavinia Dobromir, Jenica Rudics, Diana Puiu, Alexandra Ciunt, Andra Butulia, Cristina Șunea, Adriana Tămaș, Reka Tamaș, Ioana Negria, Timea Tătar, Cynthia Tomescu, Daiana Șenchiu, Geta Diniș-Vârtic, Sorina Popovici, Renata Ghionea și Alina Bota. Ele sunt

Mănăstirea din Lăpușul Românesc și Rohia

Ieri, cu ocazia celei de-a 2-a zi de Paști, m-am deplasat alături de familia mea în Lăpușul Românesc și în Rohia pentru a vizita mănăstirile care poartă numele localităților. La Lăpușul Românesc am fost în urmă cu aproape un an, “de Sfânta Fecioară Maria” , iar la Rohia nu am mai fost de vreo 3

Vă urez un Paște Fericit !

Nu sunt genul care să o lungească cu mesajele de sărbători, și nici nu mă pricep în compus mesaje, așa că prefer varianta clasică, și vă spun tuturora un sincer: PAȘTE FERICIT ! Sper să ne revedem după acest weekend sănătoși și cu cât mai puține kilograme în plus în cazul vostru, în cazul meu